Fii vocea lor

Status: Fundraising

Neimplicarea de astăzi e haosul de mâine! Asociația noastră și-a pus de mult în gând să găsească o modalitate în care cei în nevoi să aibe un spațiu pe care să-l numească ACASA. Cu ajutorul binefăcatorilor noștri am făcut un prim pas. Acela de a închiria un spațiu pe care să-l punem la dispoziția persoanelor în nevoi. De ce am ales să facem asta? Pentru că plângem de fiecare dată când ne simțim neputincioși în combaterea violenței, abuzurilor, discriminărilor în ceea ce-i privește. Știm că, combaterea sărăciei ar trebui să fie unul dintre obiectivele fundamentale ale partidelor politice, însă oamenii săraci nu încap în strategiile de campanie din ultimii 30 de ani. Au fost cumpărați cu promisiuni populiste,evident niciodată onorate.

De multe ori și-au cerut drepturile și au fost refuzați, fără explicații și fără ajutor. Noi ne dorim să întindem o mână (a încrederii) pentru cei adesea discriminați! E foarte important de știut: nu încurajăm lenea, iar în acest sens vom pune accent pe importanța muncii și educației în prealabil (în cazul celor tinerilor), iar bătrânii vor avea tot sprijinul nostru, dar nu înainte de a face tot posibilul ca ei să fie luați în serios și de către cei sus puși. Pentru ca totul să fie posibil și să aibe un parcurs lin, vom avea nevoie în continuare de ajutorul vostru!!! Vă mulțumim astăzi, mâine și întotdeauna pentru încrederea pe care ne-o acordați zi de zi!

Nimic fără Dumnezeu!.

1.5777777777778% Complete
Suma:

710 RON

Galantomi:

2

Donatii:

14

Target:

45,000 RON

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Mii de femei/fetițe/domnișoare sunt abuzate/violate/ bătute zilnic. Mulți copilași al acestor familii se nasc în urma unor abuzuri. După cum bine știm, în momentul în care un copil naște un copil,copilăria moare de două ori. Bătrânii fără adăpost sunt văzuți: puturoși, împuțiți, mizerabili. Oameni care au avut o viață la dispoziție să se pună pe picioare și n-au făcut-o. Și evident, catalogăm acest fapt; după faptă și răsplată! Din păcate: sărăcia, lipsa de educație, sunt rezultatele indiferenței NOASTRE!